Descrierea produsului
Fungicidul Polyram® DF are acțiune multi-site și se prezintă sub formă de granule uniforme, dispersabile în apă. Produsul conține 70% metiram, substanță activă din grupa ditiocarbamaţilor.
Fungicidul Polyram® DF are acţiune de contact, împiedicând germinarea sporilor ciupercilor. Produsul are totodată și efect asupra dezvoltării ulterioare a tuburilor germinative. Polyram® DF oferă un spectru larg de combatere a bolilor, acționând foarte rapid. În același timp, fungicidul Polyram® DF este selectiv faţă de plantele la care se aplică.
Ce boli combate
Fungicidul Polyram® DF se poate aplica la o varietate de culturi: cartof, ceapă, castraveți, tomate, tutun, măr, păr, viță de vie și flori (garoafe). Fiind un fungicid de contact, tratamentul cu Polyram® DF se efectuează preventiv, la începutul perioadei de vegetație, la primele tratamente cu produse de contact (creșterea lăstarului sau la răsfirarea inflorescenței). În funcție de evoluția bolii, puteți repeta tratamentele la un interval de maxim 10-14 zile.
Pentru cultura de cartof, fungicidul Polyram® DF se utilizează pentru a combate mana cartofilor (Phytophtora infestans) și a alternarioza la cartof (Alternaria solani). Doza recomandată pentru cultura de cartof este de 1,8 kg/ha, cu un timp de pauză de 14 zile.
Produsul este recomandat și la culturile de ceapă, castraveți, viță de vie, tutun și tomate, având efect în combaterea manei. Pentru aceste culturi, doza recomandată este de 0,2%. Pentru castraveți, timpul de pauză este de 3 zile, iar pentru ceapă de 7 zile.
Pentru cultura de tomate, Polyram® DF se poate folosi, suplimentar față de combaterea atacului de mană (Phytophtora infestans) și pentru a combate pătarea albă (Septoria lycopersici), pătarea cafenie (Cladosporium fulvium) și alternarioza (Alternaria solani). Doza recomandată este de 0,2%, cu un timp de pauză de 7-14 zile.
Fungicidul se aplică în tratamentul livezilor de măr și păr pentru combaterea rapănului. Doza recomandată pentru aceste culturi este de 0,25%, iar timpul de pauză este de 21 de zile. Pentru flori, Polyram® DF se folosește în combaterea ruginei (Uromyces caryophyllinus) în doza de 0,3%.