Lumax® 537,5 SE este un erbicid ce permite combaterea majorității buruienilor din cultura de porumb printr-o singură trecere. Este compus din 3 substante active din grupe chimice diferite cu mecanism de acțiune diferit. Elimină concurența din partea buruienilor încă din primele faze de dezvoltare ale porumbului. Este foarte flexibil în perioadele de administrare. Posedă acțiune de lungă durată și previne apariția altor valuri de buruieni.
Lumax este o combinaţie de 3 substanţe active cu moduri de acţiune complementare.
1) S-metolaclor este preluat în timpul germinaţiei şi răsăririi buruienilor prin coleoptil şi translocat în întreaga plantă. Astfel, buruienile sunt distruse înainte, în timpul sau imediat după răsărire. Preluarea prin rădăcini este mai redusă decât preluarea prin coleoptil. Are efect de lungă durată (4-6 săptămâni).
2) Terbutilazin face parte din grupa triazinelor şi este preluat de buruieni prin rădăcini şi frunze, este translocat în xilem şi se acumulează în vârfurile de creştere şi frunze ale buruienilor. Ţesuturile se îngălbenesc, după care se necrozează.
3) Mesotrione este o substanţă cu acţiune sistemică, este absorbită prin rădăcină, tulpină şi frunze şi se translocă rapid prin xilem şi floem în întreaga plantă. Acţionează prin inhibarea enzimei HPPD, inhibând direct biosinteza carotenoidei din buruienile tratate. În consecinţă, clorofila este distrusă foto-oxidant ceea ce duce la albirea buruienilor sensibile.
Lumax permite combaterea majorității buruienilor din cultura de porumb, dintr-o singură trecere. Aplicat în postemergență timpurie are acțiune multiplă asupra buruienilor răsărite, dar și acțiune de lungă durată la sol. Utilizat conform recomandărilor, Lumax este selectiv pentru cultura de porumb.
Lumax este compatibil cu numeroase produse de uz fitosanitar. La aplicarea postemergentă timpurie, produsul nu se va aplica în amestec cu insecticide organo-fosforice sau carbamaţi. De asemenea, nu se aplică la cultura de porumb tratată în vegetaţie sau ca tratament la sol cu insecticide organo-fosforice sau carbamaţi.
Aplicarea erbicidului Lumax® 537,5 SE în postemergenţă timpurie necesită pregătirea superioară a patului germinativ: mărunţit şi bine aşezat. Se obţine atât stimularea răsăririi uniforme a buruienilor, cât şi formarea peliculei de erbicid.