Recomandări & Avantaje
Biathlon® 4D este un erbicid cu aplicare în postemergență la cultura cerealelor păioase de toamană și de primăvară, când plantele sunt în fenofaza de 3 frunze până la apariția frunzei stindard (BBCH 13 – 39), iar buruienile dicotiledonate trebuie sa fie în stadiul timpuriu de dezvoltare, cele anuale 2-4 frunze, iar cele perene max 10 cm. Produsul se recomandă să fie aplicat împreună cu adjuvantul DASH HC pentru o combatere completă a buruienilor dificile.
Cum acționează Biathlon 4D
Cele două substanțe active, tritosulfuron și florasulam, au un mod complementar de acțiune, astfel încât produsul Biathlon® 4D combate cu eficiență deosebită principalele buruieni cu frunză lată.
Tritosulfuronul aparţine familiei chimice sulfoniluree care acționează prin inhibarea enzimei acetolactatsintaza (ALS). Florasulam este o substanţă activă care aparține familiei chimice triazolopirimidine. Totodată, aceasta inhibă enzima ALS.
Cele două substanţe sunt absorbite mai întâi prin intermediul frunzelor. Ulterior, substanţele active sunt distribuite pe întreaga plantă, ajungând la enzima țintă ALS, unde vor bloca sinteza aminoacizilor esențiali. Creșterea se oprește, ducând la devitalizarea ulterioară a buruienilor tratate. Primele simptome apar sub forma frunzelor afectate de cloroză și a frunzelor ofilite, iar ulterior apare necroza. Beneficiul acțiunii celor două substanţe active vine din faptul că acestea nu aparțin aceleiași familii chimice. Prin urmare, cele două substanţe au caracteristici diferite de acţiune asupra enzimei ALS. Astfel, efectul synergic generează o performanță sporită în combaterea buruienilor dificile, chiar și în condiții diferite de mediu.
Cum și când se aplică Biathlon® 4D pentru grâu, orz, ovăz și secară
Biathlon® 4D poate fi folosit între stadiile BBCH 13 și BBCH 39, adică de la 3 frunze și până la apariția frunzei stindard. Este unul dintre puținele erbicide ce se poate aplica la cereale încă din toamnă și până primăvara târziu. Biathlon® 4D se aplică în doza recomandată de 40 – 70 grame/ha împreună cu adjuvantul Dash® HC în doză de 1 litru/ha.
Erbicidul este independent față de condițiile meteo
Produsul Biathlon® 4D poate fi absorbit de plantă și va rămâne activ atâta timp cât aceasta se află în creștere, depășind totodată faza de repaus vegetal din iarnă. Controlul buruienilor este asigurat chiar de la începutul vegetației, la temperaturi chiar și de 3°C. Aceasta înseamnă că Biathlon® 4D se poate aplica fără probleme primăvara devreme, când există fluctuații de temperatură. Combaterea buruienilor apare la scurt timp de la aplicare și este eficientă pe o perioadă îndelungată, nefiind condiționată de variația factorilor de mediu din timpul primăverii.
De asemenea, formularea de tip WG asigură protecție eficientă chiar și în cazurile, deloc rare, în care pot apărea precipitații la numai o oră de la aplicarea erbicidului. De aceea, condițiile climatice instabile din timpul primăverii nu vă vor pune probleme atunci când folosiți erbicidul Biathlon® 4D.
Biathlon® 4D are un spectru larg de combatere
Acest erbicid este recomandat dacă doriți un control excelent al tuturor buruienilor cu frunză lată importante, precum: Galium, Papaver, Centaurea, Matricaria, Stellaria, Brassica, Lamium, Veronica, Geranium, Amaranthus, Chenopodium și Polygonum. Mai jos, puteți vedea rezultatele testeleor efectuate în loturile demonstrative, în Europa, în perioada 2009-2012.
Studiile BASF au arătat și faptul că erbicidul Biathlon® 4D oferă o excelent selectivitate și siguranță în aplicare pentru culturile de toamnă sau primăvară: grâu, orz, secară, triticale și ovăz. Totodată, produsul este sigur n rotația culturilor. Descompunerea rapidă la nivelul solului a celor două substanțe active, tritosulfuron și florasulam, are drept rezultat o siguranță de neegalat pentru culturile din asolament. Celalălalt avantaj este faptul că veți putea folosi toate culturile în asolament, după cea de cereale, indiferent de metoda de cultivare a solului.
Produsul are o excelentă compatibilitate cu partenerii de amestec
Erbicidul Biathlon® oferă o toleranță excelentă față de toate speciile de cereale de toamnă și de primăvară. Un alt avantaj semnificativ al erbicidului Biathlon® 4D este compatibilitatea bună pentru amestecul în rezervor cu alte produse precum: graminicide, fungicide sau regulatori de creștere. Bineînțeles, pentru a fi 100% siguri, efectuați în prealabil un test de miscibilitate.
Totodată, formularea de tip WG (granule dispersabile în apă) permite folosirea unui volum redus de apă pentru aplicare. Astfel, cu doar 200-300 litri de apă la hectar, veți pierde mai puțin timp cu umplerea pulverizatorului.
Beneficiile folosirii adjuvantului Dash® HC
Recomandarea BASF este să aplicați erbicidul Biathlon® 4D împreună cu adjuvantul Dash® HC. Adjuvantul asigură maximizarea performanțelor erbicidului, în condiții diferite de mediu. Acest lucru este posibil deoarece adjuvantul Dash® HC:
- Optimizează răspândirea picăturilor pe suprafața frunzei
- Crește viteza și rata de penetrare a substanțelor active în stratul ceros al frunzei
- Asigură rezistență sporită la ploaie și absorbție optimă în condiții de umiditate scăzută
- Reduce eficiența impactului apei cu grad ridicat de pH și un procent mare de calciu
- Poate crește totodată performanța produselor de amestec, de exemplu graminicidele aplicate în același timp.
Folosind Biathlon® 4D, veți obține avantaje valoroase:
- Independență față de temperaturi, condiții meteo sau precipitații
- Libertate în alegerea produselor partenere în amestecul din rezervor
- Optimizarea activității în câmp, datorată flexibilității mari în aplicare
- Performanțe excelente în combaterea buruienilor cu frunză lată
- Control excelent, fără restricții în asolamentul culturilor